Daca suferi de psoriazis si simti ca nu mai faci fata simptomelor deranjante, e bine sa stii ca nu esti singur! Exista peste 100 de milioane de persoane in intreaga lume care se confrunta cu aceasta boala ce provoaca piele uscata si aspra pe diferite zone ale corpului, cum ar fi maini, buze, gura, picioare, urechi, scalp, unghii, coate si pleoape.
In aceste zone poti resimti mancarimi, durere si chiar un disconfort real atunci cand simptomele sunt severe.
Nu exista niciun tratament definitiv pentru psoriazis, iar cel mai bun mod de a-ti gestiona si controla simptomele este sa stai de vorba cu un medic, care iti poate recomanda medicamente si alte optiuni de tratament ce pot calma inflamatia, ameliora durerea si mancarimea si reduce roseata zonelor afectate ale pielii.
Cu toate acestea, daca esti in cautarea unei abordari mai holistice pentru a obtine o ameliorare reala, exista o serie de remedii naturale care pot contribui la diminuarea simptomelor. Fiecare caz de psoriazis este unic, deci ar fi imposibil sa existe o singura metoda pentru tratarea eficienta a bolii.
Iata mai jos 10 remedii casnice care au aratat cateva rezultate promitatoare in asigurarea ameliorarii simptomelor psoriazisului.
Sumar articol:
1. Otet din cidru de mere
Tine o sticla de otet de mere la indemana in baie, mai ales daca suferi de manifestari ale psoriazisului in zona scalpului. Aceasta este o terapie ieftina care poate aduce rezultate pozitive in mai putin de o luna.
Exista cateva moduri in care poti aplica otetul de mere, dar una dintre cele mai frecvente este aplicarea otetului direct pe scalp si clatirea dupa ce se usuca. Daca simti ca iti arde scalpul, poti dilua otetul de mere cu apa, in parti egale, si abia apoi sa il aplici. Evita otetul daca pielea ta este crapata, pentru ca senzatia va fi extrem de iritanta si deranjanta.
2. Saruri de baie
O baie calda (nu fierbinte) poate avea un efect calmant pentru piele, in mod special pentru persoanele cu psoriazis. Poti incerca sa adaugi sare Epsom, ulei mineral, fulgi de ovaz coloidali sau ulei de masline pentru a contribui la ameliorarea mancarimii si iritatiei.
Baile cu saruri de la Marea Moarta, au dovedit in mod deosebit un efect benefic pentru tratarea psoriazisului. Marea Moarta contine o gama foarte variata de minerale si este mult mai sarata decat oceanul.
In cadrul unui studiu clinic de mici dimensiuni, participantii care au facut baie cu saruri de baie din Marea Moarta sau intr-o baie cu sare obisnuita timp de trei saptamani, cate 20 de minute pe zi, au avut parte de o imbunatatire semnificativa a simptomelor de psoriazis. Cei care au facut bai cu saruri din Marea Moarta au resimtit o ameliorare mai pronuntata a simptomelor comparativ cu persoanele care facut bai cu saruri obisnuite de baie.
Pe langa ameliorarea simptomelor locale, sarurile Epsom sau cele de la Marea Moarta contribuie si la exfolierea stratului de piele afectat de psoriazis.
3. Ulei de arbore de ceai
Folosirea uleiului din arbore de ceai poate fi un remediu natural eficient datorita calitatilor sale antiseptice, insa deocamdata presupunerea aceasta nu a fost dovedita stiintific. Daca ai psoriazis pe scalp, cauta un sampon care contine acest tip de ulei.
Testeaza-l mai intai pe o zona mica a pielii, pentru a te asigura ca nu esti alergic la produs.
4. Creme naturale cu aloe vera
Exista foarte multe creme naturale obtinute din diferite plante si ierburi care si-au demonstrat eficienta in ameliorarea psoriazisului cu manifestari usoare si moderate. Una dintre aceste creme este cea de aloe, o planta care poate reduce roseata, descuamarea, mancarimea si inflamatia.
Rezultatele studiilor clinice care au testat eficienta cremelor obtinute din aloe vera in tratarea psoriazisului au avut rezultate mixte.
Un studiu dublu-orb, controlat cu un produs placebo, privitor la un gel cu aloe vera comercial nu a demonstrat nici un beneficiu al gelului de aloe fata de produsul placebo. Pe de alta parte, un studiu care a testat un extract topic de aloe vera (0,5%) administrat persoanelor cu psoriazis a constatat ca aceasta crema de aloe a dus la o curatare semnificativa a escoriatiilor produse de psoriazis, in comparatie cu o crema placebo. Chiar si asa, este nevoie de mai multe cercetari.
Pana la alte rezultate, cauta o crema care sa aiba un continut de aloe de 0,5% si aplica produsul pe zona afectata de cateva ori pe zi. Potrivit Clinicii Mayo, poti folosi o crema de aloe de mai multe ori pe zi, timp de o luna sau mai mult, pentru a constata o imbunatatire.
Nu se recomanda administrarea de aloe vera sub forma de tablete orale.
5. Struguri de Oregon
Strugurii de Oregon sau “Mahonia aquifolium” sunt o planta antimicrobiana din familia agriselor.
Cercetarile au descoperit ca o crema ce contine un extract din aceasta planta ar putea fi de folos in ameliorarea simptomelor psoriazisului. In cadrul unui studiu clinic deschis, 433 de persoane cu psoriazis au fost tratate cu un unguent de Mahonia aquifolium. Dupa 12 saptamani, simptomele psoriazisului s-au ameliorat sau chiar au disparut la peste 80% dintre participantii la studiu.
Extractul s-a dovedit a fi, de asemenea, sigur si bine tolerat.
Un alt studiu dublu-orb, controlat placebo, la care au participat 200 de subiecti, a avut rezultate similare.
6. Turmeric/Curcuma’
Curcuma este o planta recunoscuta pentru efectele sale benefice asupra sanatatii in general, fiind un puternic antioxidant si antiinflamator. Curcuma poate fi de folos in ceea ce priveste minimizarea simptomelor asociate psoriazisului. Poti adauga planta direct in alimente (mancarea indiana este de obicei bogata in turmeric) sau o poti consuma sub forma de supliment.
Nu au existat studii clinice de mari dimensiuni privind utilizarea turmericului in tratarea psoriazisului. Cu toate acestea, rezultatele studiilor mai mici in care s-a folosit ca tratament local un gel pe baza de turmeric au fost incurajatoare.
Un studiu de mici dimensiuni, efectuat pe 34 de persoane afectate de psoriazis cu simptome usoare pana la moderate a constatat ca gelul cu turmeric aplicat de doua ori pe zi timp de noua saptamani a contribuit la reducerea dimensiunii leziunilor, precum si la ameliorarea rosetii si grosimii escoriatiilor.
Un alt test recent dublu-orb, controlat placebo, a relevat ca extractul de curcuma administrat oral si combinat cu fototerapia cu lumina vizibila poate fi benefic pentru persoanele cu psoriazis.
Pe de alta parte, in cadrul unui alt studiu administrarea de capsule de turmeric pe cale orala nu s-a dovedit a fi eficienta la persoanele cu psoriazis cu simptome moderate pana la severe.
7. Acizi grasi Omega 3
Este de notorietate faptul ca acizii grasi Omega-3 contribuie la reducerea inflamatiei in organism. Acest aspect poate fi benefic si pentru reducerea simptomelor psoriazisului. Inflamatia este cea care provoaca escoriatiile rosii la culoare si mancarimea.
Acizii grasi Omega-3 pot fi regasiti intr-o varietate de alimente, printre care:
- ulei de in;
- nuci;
- seminte;
- soia;
- peste gras.
Uleiul de peste este disponibil, de asemenea, si sub forma de supliment alimentar. Cercetarile privind suplimentele cu acizi grasi Omega-3 si psoriazisul sunt diverse. Dintr-un numar total de 15 studii care au evaluat uleiul de peste pentru tratarea psoriazisului, 12 au demonstrat existenta unui beneficiu in ameliorarea simptomelor acestei afectiuni, iar 3 dintre ele nu au relevat niciun beneficiu.
Peste jumatate din subiectii care au luat parte la un studiu din 1989 au avut parte de o inbunatatire moderata pana la excelenta in ceea ce priveste simptomele de psoriazis dupa ce au tinut timp de patru luni o dieta saraca in grasimi, suplimentata cu ulei de peste.
Intr-un studiu recent pe 1206 persoane cu psoriazis, aproximativ 45 de persoane dintre cele care au adaugat acizi grasi Omega 3 in dieta lor au avut parte de o imbunatatire la nivelul pielii.
Daca decizi sa iei suplimente cu ulei de peste, citeste eticheta cu atentie. O doza mai mare de 3 grame pe zi iti poate dilua sangele. Acest lucru este extrem de important daca iei medicamente anticoagulante.
8. Mentine o greutate sanatoasa
Obezitatea nu creste doar riscul de a face psoriazis, ci este asociata si cu simptome mai severe. In cazul persoanelor supraponderale sau obeze, cercetarile au aratat ca pierderea in greutate ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor psoriazisului. Eliminarea unor kilograme in plus poate mari, de asemenea, eficienta tratamentelor pentru psoriazis.
Printre modurile simple prin care poti slabi se numara si:
- consumul unei cantitati mai mari de alimente integrale, precum fructe si legume;
- consumul de carne slaba si alte proteine sanatoase;
- consumul unei cantitati mai mici de zahar;
- eliminarea alimentelor intens procesate;
- sportul constant.
9. Folosirea unui umidificator
Incearca sa folosesti un umidificator pentru a impiedica uscarea in exces a aerului din casa. Umidificatoarele umezesc aerul pentru a preveni uscaciunea, care poate irita pielea deja sensibila. Nivelul recomandat de umiditate este cuprins intre 30 si 50%.
10. Activitati relaxante
Stresul este unul dintre factorii ce declanseaza eruptiile de psoriazis. Gasirea modalitatilor de reducere si gestionare a stresului poate preveni potentialele eruptii sau poate diminua gravitatea acestora.
Desi nu au existat studii care sa dovedeasca efectul direct al unor activitati relaxante asupra simptomelor psoriazisului, s-a demonstrat ca urmatoarele activitati reduc stresul in general:
- meditatia;
- yoga;
- exercitiile de respiratie profunda;
- aromoterapia;
- tinerea unui jurnal.
Fa o programare la medic
Psoriazisul poate fi o boala extrem de deranjanta si poate fi jenant sa iesi in public cand simptomele sunt grave. Exista multe optiuni de tratament si fiecare individ raspunde in mod diferit la acestea.
Daca ai incercat o gama larga de remedii naturale, care nu si-au dovedit eficienta sau daca iti doresti un ajutor suplimentar, mergi la medic sau la un centru de tratament specializat pe tratatea simptomelor psoriazisului.
Concluzie
Remediile casnice nu inlocuiesc recomandarile medicului in ceea ce priveste tratarea psoriazisului. Remedii precum suplimentele cu ulei de peste, strugurii de Oregon si baile cu sare de la Marea Moarta au dovedit in mod constant ca ajuta la ameliorarea simptomelor de psoriazis.
Cu toate acestea, nu exista suficiente studii clinice de dimensiuni mari si bine controlate care sa demonstreze ca aceste remedii functioneaza bine pentru toti pacientii.
Dovezile empirice sau rezultatele studiilor care includ doar un numar mic de persoane ar trebui privite cu prudenta si cu oarecare scepticism. Ceea ce functioneaza pentru o persoana ar putea sa nu functioneze bine si in cazul tau.
Stai de vorba intotdeauna cu medicul inainte de a incepe un tratament nou sau un remediu la domiciliu pentru psoriazis. Opreste utilizarea oricarui tratament care iti provoaca iritatii, dureri sau agravarea simptomelor.
https://www.windsordermatology.com/5-natural-remedies-for-psoriasis-relief/