Atunci cand o persoana moare in strainatate, exista un protocol pentru a obtine repatrierea defunctului in tara lor de origine.
Atunci cand o persoana moare surprinzator in strainatate si familia sa doreste sa faca repatrierea decedatului, trebuie urmat un protocol stabilit de Ministerul Afacerilor Externe in compania unui camin funerar, o entitate experta in domeniu care este responsabila de gestionarea intregului proces de intoarcere in tara de origine a celor dragi pentru a le oferi ultima revedere. Pentru repatrieri alege o firma cu sediul in Romania si puncte de lucru Bucuresti.
Repatrierea defunctului
Primul lucru care trebuie facut pentru a realiza repatrierea unei persoane decedate este ca familia sa-si exprime dorinta de a duce la bun sfarsit procesul. Pentru aceasta, Ministerul Afacerilor Externe trebuie sa consilieze si sa insoteasca familia. Ministerul isi intretine activitatea cu casa funerara, compania aeriana si alte entitati implicate in realizarea cu succes a procesului.
Consulatul din tara in care persoana a decedat si al carui corp va fi repatriat, va indruma rudele sa obtina certificatul de deces in cazul in care a decedat. Ulterior, va fi eliberat certificatul de deces din tara sa, care va fi eliberat rudelor.
Cu acest certificat de deces, casele funerare se ocupa de restul procesului, adica prin aliante cu entitati din diferite tari ale lumii, repatrierea se face. Familiile defunctului trebuie sa prezinte la casa funerara un certificat de deces, o copie a cartii de identitate si istoricul medical. Cu aceste informatii, casa funerara va efectua procedurile in fata consulatului pentru repatrierea cadavrului. Dupa ce a luat cadavrul, casa funerara este responsabila pentru pastrarea acestuia in conformitate cu regulile stabilite in tara in care a murit.
Materiale in care sunt realizate sicriele
Desi in originile sale sicriul a fost realizat exclusiv din lemn sau chiar piatra, de-a lungul secolelor materialele in care se face acest element indispensabil al ritului funerar de inmormantare sau incinerare au variat.
Toata varietatea de forme, dimensiuni, materiale si modele pot fi gasite in catalog de sicrie si este capabil sa se adapteze la cerintele clientilor.
Materiale traditionale folosite pentru sicrie
In mod traditional, sicriele erau realizate doar din lemn de pin. Ele nu au avut nici un fel de accesoriu, cum ar fi simboluri religioase. Nici macar nu erau captusite in interior. Astazi lemnul de pin este inca un material comun in elaborarea sa.
Desi pot fi fabricate din alte materiale decat lemnul, cum ar fi sticla sau metalul, cum ar fi aluminiul, acest lucru este neobisnuit. Cel mai folosit este lemnul elaborat si ulterior lacuit, deschis sau semideschis, de obicei cu umplutura interioara.
Un alt element frecvent in proiectarea sicrielor este ornamentatia, accesoriile sau detaliile care pot fi incorporate in exteriorul lor. Exista simple sau mai incarcate. Ele pot fi simboluri religioase, cum ar fi cruci, ingeri, sau orice alt tip de motiv, cum ar fi flori, reliefuri, panglici, etc. Intotdeauna pe placul rudelor decedatului sau al dorintelor si indicatiilor acestui lucru in viata.
Cel mai frecvent este ca acestea sunt realizate din acelasi material ca sicriul in sine, de obicei in acelasi lemn folosit, oferind un sentiment de unitate.
Traditii funerare la catolici
O slujba de inmormantare este o forma de Liturghie pentru morti sau Liturghie de Requiem, numita asa datorita primului cuvant a ceea ce in formele anterioare ale ritului roman era singurul intro (antifon de intrare) permis: Réquiem ætérnam dona eis, Dómine; et lux perpétua lúceat eis. ( Da-le, Doamne, odihna vesnica si sa straluceasca asupra lor lumina vesnica ). Asa cum a fost revizuit in 1970, Misalul Roman ofera si introituri alternative.
Stratul care sustine trupul este pozitionat central aproape de sanctuarul bisericii. Picioarele unui laic decedat sunt indreptate spre altar, dar ale unui preot sunt departe de altar, pozitii care amintesc de pozitiile sale relative cand sunt in viata si celebreaza Liturghia.
O liturghie de inmormantare se incheie, de obicei, cu ritualul de laudare a persoanei decedate, denumit anterior izolvare, in care sicriul care contine trupul este stropit cu apa sfintita si tamaiat . Desi se desfasoara de obicei in biserica, poate fi desfasurat in cimitir. Daca lauda este in biserica, atunci se foloseste o slujba mai scurta la cimitir.
In Statele Unite, Anglia si Tara Galilor, forma post- Vatican II permite utilizarea vesmintelor albe, pe langa violet si (unde este obisnuit) negru, care sunt singure prevazute in textul latin original al Instructiunea Generala a Misalului Roman.
Secventa Dies Iræ , recitata sau cantata intre Tract si Evanghelie, este o parte obligatorie a Liturghiei de Requiem in formele tridentine. Dupa cum arata cuvintele sale de inceput, Dies irae (Ziua maniei), aceasta compozitie poetica vorbeste despre Ziua Judecatii in termeni infricosatori; apoi apeleaza la Isus pentru mila.
Unele dintre aceste diferente ar fi putut aparea din tratarea acestei Liturghii ca suplimentare fata de Liturghia zilei. In alte cazuri, Masa de Requiem pastreaza traditia unei epoci mai primitive. In epocile crestine timpurii, se pare ca Aliluia, in special in Orient, era considerata ca fiind deosebit de potrivita pentru inmormantari si a revenit ca o optiune in ritualul reinnoit dupa Vatican II, care subliniaza speranta crestina de inviere.
