Dupa cum probabil multi stim, la catolicii care participa la incinerare, exista in mod clar o influenta – implicita sau explicita – a credintelor orientale.
Documentul pe care il citam ia in considerare acest aspect si ii avertizeaza pe credinciosi impotriva unei conceptii eronate despre moarte.
Incinerarea devine o practica contrara credintei catolice in invierea trupurilor atunci cand decedatul aranjeaza „incinerarea si imprastierea cenusii sale in natura din motive contrare credintei crestine”.
In acest caz, documentul prevede ca „inmormantarile trebuie refuzate” deoarece incinerarea devine un instrument de respingere, dezacord si negare explicita a credintei catolice.
Acum, daca aceasta conditie de negare explicita de catre defunct a credintei crestine in invierea trupurilor nu este indeplinita, inmormantarile pot fi efectuate, atunci cand incinerarea a trebuit sa fie efectuata din motive cu adevarat grave, cum ar fi cele indicate in document: „motive igienice, economice sau sociale”.
Un accident grav soldat cu decesul persoanei dragi intr-o tara straina? Vezi aici servicii Funerare Nicolas cu sediul in Bucuresti si puncte de lucru in Germania si Italia.
Incinerare: Daca sunt indeplinite cerintele indicate de Instructiune, cenusa poate fi pastrata in case? Sau ar trebui sa fie mutate intr-un cimitir? Care sunt motivele?
In primul rand, trebuie sa ne amintim ca cimitirul sau locul de veci cum il cunoastem cu totii este destinat doar catolicilor, adica celor care au primit harul de a fi copii adoptati ai lui Dumnezeu prin botez sacramental.
Aceasta inseamna ca catolicul dobandeste o noua dimensiune: nu mai apartine „familiei”, ci lui Dumnezeu: este proprietatea lui Dumnezeu, de la botez: „Nu stii ca trupul tau este templul Duhului Sfant?”
In acest sens, a poseda cenusa unei persoane dragi in propria casa, cu exceptia cazului in care este o exceptie serioasa – avuta in vedere in Instructiune – inseamna a nu asimila, pana la urma, faptul ca persoana iubita apartine mai mult lui Dumnezeu decat noua insine, ca sa spunem asa, pe intelesul tuturor.
Un alt motiv care explica refuzul Bisericii de a permite cenusii sa ramana in case particulare si nu in cimitire, este abuzul pe care il pot suferi – printre altele, uitarea de catre noile generatii – sau deriva periculoasa spre practici superstitioase.
Toate acestea fac extrem de incomod faptul ca cenusa se afla in case, fiind cimitirul singurul loc sacru potrivit pentru conservarea sa. Din acest motiv, mai marii preoti ai lumii avertizeaza cu privire la pastrarea cenusii: „cenusa defunctului de regula, trebuie pastrata intr-un loc sacru, adica in cimitir sau, daca este necesar, intr-o biserica sau intr-o zona special dedicata in acest scop de catre autoritatea ecleziastica competenta”.
Pentru Biserica, „pastrarea cenusii intr-un loc sacru poate ajuta la reducerea riscului de a-i indeparta pe decedati de la rugaciune si de la pomenirea rudelor si a comunitatii crestine”. Astfel, „se evita posibilitatea uitarii, a lipsei de respect si a maltratarii, care poate aparea mai ales dupa trecerea primei generatii, precum si a practicilor incomode sau superstitioase”.
Ce parere au evreii despre inmormantari si cum le fac?
Cele mai multe comunitati bine organizate ofera servicii printr-o societate funerara sacra (Chevra Kaddisha), care va pregati corpul pentru inmormantare. Barbatii pregatesc barbati si femeile pregatesc femeile. Ei spala corpul cu apa calda din cap pana in picioare si, desi pot intoarce corpul dupa cum este necesar pentru a-l curata complet, inclusiv toate orificiile, nu il aseaza niciodata cu fata in jos.
Corpul este imbracat cu giulgiuri de inmormantare albe (tachrichim), care sunt mentinute in mod intentionat simple pentru a evita distinctia intre bogati si saraci. Barbatii sunt ingropati cu salurile lor de rugaciune (tallitot), care sunt stricate prin taierea unuia dintre franjuri. Daca, totusi, o persoana a suferit o ranire si sangele i s-a inmuiat in haine, spalarea rituala nu este finalizata. „… sangele unei persoane este considerat la fel de sfant ca si viata lui si merita inmormantarea corespunzatoare”, scrie Greenberg.
Din momentul mortii, trupul nu este lasat singur decat dupa inmormantare. Aceasta practica, numita paza/vizionare (shmira), se bazeaza si pe principiul onorarii mortilor. Un membru al familiei, un membru Chevra Kaddisha sau cineva aranjat de casa de pompe funebre isi petrece timpul recitand psalmi (Tehillim) in timp ce aceasta persoana vegheaza asupra defunctului.
Inmormantarile evreiesti traditionale sunt foarte simple si de obicei relativ scurte. Inainte de a incepe, rudele apropiate ale defunctului – frati, parinti, copii, sot – isi rup hainele pentru a simboliza pierderea lor.
Uneori, rabinul isi va rupe hainele si va recita o binecuvantare, „Baruch atah Hashem Elokeinu melech haolam, dayan ha’emet”, Binecuvantat esti Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Conducatorul universului, adevaratul Judecator. O versiune mai scurta a aceleiasi binecuvantari este recitata de toti cei care sunt martori sau aud despre o moarte: „Baruch dayan emet”, Binecuvantat este singurul judecator adevarat.
Evreii reformati nu respecta adesea aceste practici. In schimb, rabinul rupe panglici negre si inmaneaza membrilor familiei o panglica neagra rupta, pe care sa o puna pe haine pentru a simboliza pierderea lor. In timpul ceremoniei care urmeaza, sunt recitati psalmi, apoi un elogiu si rugaciunea memoriala (El Maleh Rachamim).
