Prajituri si dulciuri – rasfatul de dimineata
Chiar suna prea frumos pentru a fi adevarat, se pare ca a manca prajituri si dulciuri la micul dejun, fara a exagera, desigur, nu doar ca nu ne afecteaza silueta, dar chiar ne poate ajuta sa slabim. Bineinteles, desertul nu trebuie sa reprezinte micul dejun in sine, ci este doar o parte a unei mese complete de dimineata.
Si nu o spunem noi, ci un grup de cercetatori de la Universitatea din Tel Aviv care, conform Dailymail.co.uk, a descoperit ca o portie de budinca sau ceva dulce inclus intr-un mic dejun care sa contina si proteine si carbohidrati, cumuland 600 de calorii, ne poate ajuta sa pierdem in greutate pe termen lung. Explicatia? Pentru ca, sa incercam sa evitam in totalitate dulciurile, mai ales atunci cand ne este pofta, poate avea efectul contrar celui scontat, dezvoltandu-se intr-o dependenta ulterioara pentru astfel de gustari.
Cand avem voie sa mancam prajituri si dulciuri?
Studiul s-a desfasurat pe parcursul a 32 de saptamani, iar participantii care au adaugat ciocolata, tort sau prajituri la micul dejun au reusit sa dea jos mai multe kilograme si au reusit sa se mentina mai mult timp in urma testului decat cei care nu s-au atins de dulciuri. Totul se datoreaza faptului ca masa de dimineata regleaza grelina, hormonul responsabil de cresterea apetitului, determinandu-ne astfel sa mancam mai putin si mai sanatos de-a lungul zilei si ajutandu-ne sa rezistam mai usor unei diete.
Adaugand dulciuri la micul dejun, vom putea controla si combate mult mai usor pofta de alimente bogate in zahar de-a lungul zilei, iar metabolismul accelerat de dimineata ne va ajuta sa ardem mai repede caloriile si sa nu ne ingrasam, asa cum s-ar intampla daca am consuma prajituri si dulciuri seara.
Liber la dulciuri si prajituri… la inceputul zilei
Desigur, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa exagerezi sau sa te fortezi sa mananci ciocolata daca nu simti nevoia, dar sunt convinsa ce este o veste minunata pentru pasionatii de dulciuri, indiferent de momentul zilei!
😉