Razele UV, un pericol real pentru piele
Chiar daca ti-a fost dor de soare si abia asteptai sa-ti rasfete chipul, incearca sa previi, pe cat posibil, expunerea tenului tau la razele puternice ale soarelui! Razele UV sunt extrem de periculoase pentru piele si pot cauza daune iremediabile. Acestea se impart in raze UVB, care afecteaza stratul de la suprafata pielii si care determina arsurile superficiale si raze UVA, care patrund adanc in piele si distrug fibrele de elastina si de colagen, provocand aparitia rapida a ridurilor.
Cum zilele urmatoare se anunta foarte calduroase, tine cont de aceste sfaturi esentiale si pastreaza-ti chipul tanar!
Cum te protejezi de razele UV?
– In primul rand, ideal este sa nu te expui la soare intre orele 10 si 16, in zilele de vara. Pentru a-ti da seama cat de periculoasa este expunerea ta la razele soarelui, poti folosi un mic truc. Priveste-ti umbra: daca aceasta este mai lunga decat tine, inseamna ca expunerea la razele UV este mica, daca umbra este mai scurta… adaposteste-te!
– Alege o palarie cu un bor lat de 10 cm, astfel incat sa iti protejele si gatul, decolteul, barbia sau urechile;
– Aceste raze puternice pot afecta si sanatatea ochilor, deci asigura-te ca porti ochelari de soare cu protective UV! Acestia pot preveni si aparitia ridurilor de tipul “laba gastii” din zona ochilor.
– Nu iesi din casa fara sa aplici pe piele, cu 30 minute inainte, o crema de protectie solara cu factor de protectie minimum 15! Aplica aceasta crema nu doar pe fata, ci si pe corp , chiar daca nu esti pe plaja, pentru ca razele soarelui reprezinta un factor de risc nu doar in ceea ce priveste aparitia ridurilor, ci si a cancerului de piele. Nu uita sa folosesti foloseste un balsam de buze protector, cazurile de cancer localizate in aceasta zona sunt in crestere….
– Consuma cat mai multe alimente bogate in vitaminele A, B, C si E, cum ar fi legumele (mai ales cele cu frunze verzi, spanac, varza, broccoli) si fructele proaspete sau produsele din grau integral si nu negliza hidratarea organismului, in special in aceasta perioada a anului. De asemenea, acizii grasi omega 3 reduc inflamatiile si sunt esentiali pentru protectia pielii, motiv pentru care ar trebui sa consumi 2 portii de peste pe saptamana (macrou, pastrav, somon, hering sau sardine).
– Ceaiul verde si ceaiul negru contin polifenoli, antioxidanti puternici care protejeaza pielea de razele nocive ale soarelui si diminueaza semnificativ riscul de cancer de piele.
-Foloseste produse de curatare si ingrijire a tenului usoare, naturale, fara chimicale, alcool sau parfum, in special daca ai pielea sensibila.
Razele UV vs. frumusetea tenului tau
Asadar, daca nu vrei ca primele semne ale imbaranirii sa apara inainte de vreme, ai grija de pielea ta, urmand aceste sfaturi extreme de simple! O vara frumoasa iti doresc!
🙂