Cum pastram legumele proaspete?
Pentru ca vara legumele reprezinta o parte deosebit de importanta din dieta noastra zilnica, este important sa stim faptul ca multe dintre aceste legume proaspete nu trebuie tinute la frigider, chiar daca o salata rece poate fi mai racoritoare decat una la temperatura camerei. De ce? Pentru ca, depozitandu-le in frigider, gustul si textura lor se va altera rapid. Iata, asadar, ce legume nu trebuie sa se gaseasca in frigiderul tau, ci mai degraba in camara sau intr-un loc intunecos, cu racoare:
Legume proaspete si fructe care se deterioreaza la frigider:
– Rosiile: probabil ca si pentru tine salata de rosii cu branza este la ordinea zilei in aceasta perioada a anului, motiv pentru care ar fi bine sa stii ca nu este recomandata depozitarea rosiilor in frigider, pentru ca astfel se vor inmuia mult mai repede si isi vor pierde din savoare (care, si-asa, nu mai este ca altadata…). Mai mult, membrana acestor fructe va fi afectata, devenind fainoasa si moale. Ideal este sa depozitam rosiile intr-un loc racoros, departe de lumina soarelui, iar daca nu sunt foarte coapte, sa le lasam sa se coaca, deoarece cu cat sunt mai rosii, cu atat mai mare este cantitatea de licopen din coaja acestora, substanta cu puternice proprietati antitumorale, care diminueaza riscul cancer, ateroscleroza, infarct sau boli degenerative.
– Ceapa: tinuta in frigider, ceapa se inmoaie si nu mai ramane la fel de crocanta ca in momentul in care o aduci acasa, din piata. Mai mult, mirosul de ceapa poate afecta si alte legume proaspete, fructe sau alte produse din frigiderul tau, cartofii fiind cei mai afectati de gazele emanate de ceapa, daca se afla in apropierea acesteia. Odata taiata, ceapa se poate depozita la frigider, insa inainte incearca sa o tii intr-un loc intunecat si uscat.
– Cartofii: atunci cand cartofii sunt tinuti la frigider, amidonul din compozitia lor se tarnsforma in zahar, facandu-i astfel mult mai dulci atunci cand sunt gatiti, conform Huffingtonpost.com. Mai mult, aspectul cartofilor este afectat, culoarea acestora devenind mai inchisa si pierzandu-si din gust. Tinuti intr-un loc intunecat si la o temperatura relativ scazuta, cartofii pot ramane proaspeti si pana la 3 saptamani, iar pentru a preveni incoltirea lor, strecoara un mar in sacul de cartofi.
– Avocado: avocado este o sursa minunata de grasimi mononesaturate, care poate fi adaugat in orice salata sau consumat pur si simplu. Acest fruct nu trebuie tinut la frigider daca nu este taiat, pentru ca isi va pierde din calitatile nutritive si se va coace mult mai greu.
– Bananele necoapte: bananele trebuie tinute la temperatura camerei, pentru ca la temperaturi extreme se altereaza rapid, fara a se coace. Odata coapte, ele pot fi depozitate in frigider si, chiar daca in ceea ce priveste coaja se vor observa modificari ale culorii, fructul nu va fi afectat.
– Citricele: portocalele, lamaile, grepfrutul nu trebuie depozitatela frigider daca nu sunt curatate de coaja/ taiate, pentru ca astfel isi vor pierde mare parte din aroma, iar miezul va deveni mai uscat si coaja mai tare. Aceste fructe trebuie tinute intr-un bol, la temperatura camerei.
Legume proaspete si fructe, pentru o alimentatie sanatoasa!
Asadar, sa ne bucuram din plin de legumele si de fructele de sezon, bogate in fibre, vitamine si minerale. Pofta buna!
🙂