Dieta vegetariana – opinii pro si contra
Dieta vegetariana castiga din ce in ce mai multi adepti zi de zi. Unii afirma faptul ca lipsa carnii din alimentatie este un lucru benefic pentru organism, altii spun ca oamenii au nevoie de proteinele din carne care nu pot fi inlocuite de niciun alt aliment. La nivel individual, foarte multi vegetarieni afirma ca se simt mult mai bine din momentul in care au spus “Adio!” oricaror produse bazate pe carne.
Lasand insa la o parte consideratiile personale si motivele din spatele alegerii unui stil de viata bazat pe o dieta vegetariana, multe dintre ele legate de sacrificarea animalelor, un studiu recent dezvaluie faptul ca o astfel de dieta vegetariana ar putea preveni aparitia Diverticulozei, o boala foarte raspandita specifica tubului digestiv.
Dieta vegetarian – un “medicament” preventiv
Dar ce este Diverticuloza? Diverticuloza sau Boala diverticulara reprezinta o afectiune la nivelul tubului digestiv caracterizata prin mici dilatatii de marimea boabelor de fasole si datorata in special unei alimentatii nesanatoase si a constipatiei. Dintre simptomele acestei boli se pot aminti urmatoarele: dureri in partea stanga a abdomenului, diareea sau constipatia ,balonare, greata sau febra. Totusi, peste 80% dintre cei diagnosticati cu aceasta boala nu au prezentat niciun fel de simptome in prealabil.
Cercetatorii din cadrul Cancer Epidemiology Unit apartinand Universitatii Oxford au realizat un studiu, monitorizand 47.033 adulti, dintre care 15.459 vegetarieni. La 11.6 ani de la inceperea studiului, 812 persoane au fost diagnosticate cu Diverticuloza, dintre care 806 au necesitat spitalizare.
La finalul studiului, specialistii au concluzionat ca cei care au practicat o dieta vegetariana au prezentat sanse mai mici cu 30% de a dezvolta aceasta boala, in comparatie cu persoanele pentru care carnea reprezenta o parte importanta din alimentatia zilnica.
Legatura dintre dieta vegetariana si Diverticuloza
Dieta vegetariana este bazata pe consumul de alimente bogate in fibre, cum ar fi painea din grau integral, cerealele integrale, fructele si legumele, alimente care previn aparitia numeroaselor afectiuni la nivelul tubului digestiv, de la probleme de digestie pana la boli extreme de grave.
Conform medicilor gastroenterologi, cheia in prevenirea Diverticulozei consta in consumul de fibre, deoarece ele cresc viteza de functionare a colonului, atragand apa in compozitia scaunului format si favorizand astfel alunecarea sa prin colon. Cantitate mica de fibre din alimentatia unei persoane conduce la nevoia colonului de a exercita o presiune mare in vederea facilitarii eliminarii resturilor.
Dieta vegetariana este un factor important in prevenirea acestei afectiuni, avand in vedere ca un consum crescut de carne, in special carne rosie reprezinta una dintre cauzele sale de aparitie. Altele ar putea fi o alimentatie bogata in grasimi, consumul insuficient de apa sau constipatia cronica.
Studiul mentionat mai sus a aratat si faptul ca persoanele care consumau, in medie, 25 de grame de fibre pe zi in comparatie cu cele pentru care cantitatea era de doar 14 g, prezentau riscuri mai mici de a fi internati sau de a deceda din cauza acestei afectiuni a tubului digestiv.
Dieta vegetariana – sanatate conditionata
Concluzionand, orice zi in care ne privam organismul de cereale, fructe sau legume este un pas periculos ce ne aduce mai aproape de nenumarate boli, de la cele mai usoare pana la cele fatale. Totusi, atentia nu ar trebui sa lipseasca nici la cei pentru care dieta vegetariana este sfanta, deoarece din ce in ce mai multe alimente pana nu demult sanatoase devin foarte periculoase datorita constinutului ridicat de toxine. Singura aimentatie cu adevarat sanatioasa ramane, in ziua de astazi, o alimentatie bio.