Toti ne dorim inaltimea ideala, insa…
… foarte putini o au. Si, pana la urma, ce inseamna o inaltime ideala? Totul depinde de gusturi, exista barbati carora le plac femeile minione si femei carora le plac barbatii foarte inalti… sau invers. Insa dincolo de atractia fizica, iata cateva aspecte extrem de interesante despre inaltime, legate de sanatate sau de factorii care o influenteaza, pe care probabil nu le cunoasteai, conform Everydayhealth.com:
Inaltime (ideala) – importanta fiecarui cm:
1. Cel mai repede crestem in inaltime in primul an de viata: rata de crestere in primele 12 luni de viata este foarte mare, astfel incat la varsta de 1 an suntem deja cu aproximativ 25cm mai mari. Apoi, pana in adolescenta, rata de crestere se mentine stabile, insa pentru fete se opreste la 2-3 ani dupa prima menstruatie, in timp ce baietii pot creste in inaltime si pana la varsta de 20 ani.
2. Varsta de la care incepem sa scadem in inaltime este… 40 ani. In mod sigur ai observat ca, pe masura ce anii trec peste noi, incepem sa “intram la apa”. Mai precis, inaltimea (ideala sau nu) pe care am avut-o pana la 40 ani incepe sa scada cu aproximativ 1 cm la fiecare 10 ani. Cauza: discurile coloanei incep sa piarda apa si se taseaza, aspect agravat si de osteoporoza la o varsta mai inaintata. Ce putem face? Sa mentinem o postura corecta si sa facem exercitii fizice in mod regulat.
3. De-a lungul zilei, inaltimea variaza. Daca nu stiai, ai o inaltime mai mare atunci cand te trezesti dimineata, decat seara, cand te duci la culcare, deoarece discurile coloanei se comprima din cauza pozitiei verticale adoptate in cursul zilei.
4. Nu ai inaltimea ideala? Nu “da vina” pe genetica, pentru ca inaltimea este influentata de gene doar in proportie de 60-80%, restul depinzand de alti factori, dintre care cel mai important este alimentatia.
5. Persoanele mai inalte prezinta un risc mai mare de cancer, in timp ce cele mai scurte prezinta un risc mai mare de boli de inima. Conform unui studiu realizat de cercetatorii de la University of Oxford si citat de Everydauhealth.com, femeile mai inalte prezinta un risc mai mare de cancer, o posibila explicatie fiind legata de nivelurile hormonilor de crestere.
De asemenea, conform unui alt studiu publicat in European Heart Journal, adultii scunzi (sub 1.60m) prezinta un risc mai mare de boli cardiovasculare, insa nu trebuie sa ne panicam: cat timp incercam sa eliminam factorii de risc (fumatul, alimentatia nesanatoasa, sedentarismul) din viata noastra, aceasta poate ramane doar o afirmatie interesanta, chiar daca nu avem inaltimea ideala.
O inaltime ideala… poate fi “simulata”
Si-ar mai fi ceva: in timp ce consumul de cafea nu influenteaza cresterea, fumatul da! Conform unui studiu citat de Doctoroz.com, persoanele care fumeaza intre 12 si 17 ani au inregistrat o inaltime cu aproximativ 2.5cm mai mica decat cei care nu au cazut prada acestui viciu…
Insa femeile vor avea mereu un as in maneca: tocurile (pe care, de altfel, nu trebuie sa le purtam mereu, pentru a evita deformari ale coloanei sau ale piciorului), iar barbatii… vor trebui sa compenseze prin personalitate.
😉